un caine negru

fara voia lui, cainele cel negru care pazea, luni, intrarea principala a Primariei Oradea a devenit vedeta. e pe toate site-urile de stiri si in toate ziarele locale.

bietul animal, nici nu stia ca s-a bagat de buna voie in gura “lupului”. parca acolo s-au adunat toti hinghierii tarii! nici nu stiu cum, cainii vagabonzi au devenit, asa peste noapte, cea mai importanta problema a administratiei Bolojan. daca as avea banii pe care nu-i am as invita la Oradea trupa Taxi si l-as plati pe Dan Teodorescu sa-i cante sub fereastra lui Ilie Bolojan: “politica e un nufar imaculat… castrati-ma, castrati-ma sau eutanasiati-ma, fiindca singura voastra problema, e clar, sunt eu cainele comunitar”.

bietul animal, el habar nu avea cat era de tragic in insistenta lui nevinovata de a intra in iad. probabil ca nu stie, desigur n-a fost o atitudine voluntara, dar in ochii mei, era precum un disperat care isi da foc in fata stapanirii. numai incompetenta functionarilor publici a facut sa nu fie ridicat imediat de catre angajatii serviciului de ecarisaj si, probabil, eutanasiat pentru indrazneala de a-l fi sfidat pe maaarele Ilie Bolojan, ctitor de urbe si ucigas de caini.

ca o functionara a municipalitatii – culmea taman unul dintre angajatii pusi sa rezolve problema cainilor – l-a lovit cu picioarele pe bietul animal de pripas nu este decat o ilustrare cum nu se poate mai clara a atitudinii administratiei fata de cainii fara stapan si nivelul competentei acestor “inalti” functionari. despre politia locala, sosita de urgenta la fata locului, numai de bine. ei ce sa faca? doar sunt platiti sa rupa amenzi si sa taie frunza la caini.

citesc, pe ici pe colo, critici ironice la adresa iubitorilor de caini fara stapan. cei mai multi sunt lingaii primarului, apoi – vin tare din urma – toparlanii care au caine, dar il tin “la lant” si il gasesc numa’ bun sa-l transforme in minge, de cate ori isi amintesc de anii de glorie in care ei sau parintii lor bateau fiindca asa scria in fisa postului. e de inteles ca amintirile astea genereaza grave frustrari. pe cine sa mai bata? cum sa arate ca ei inca mai lupta cu dusmanii poporului? cine sunt dusmanii? cainii saracii. ca pe ei nu-i apara nimeni si, oricat de rai ar vrea sa ne arate condeierii de serviciu ca ar fi, nici singuri nu se pot apara.

eu nu vad nimic uman, demn sau macar laudabil in a ucide sau castra fiinte vii. nu e decat sumbra reflexie a unor spaime ancestrale pe care unii, mai lasi de felul lor, le pot deconta acum, daca s-au trezit ca au in mana funia si cutitul. toti frustratii ajung bastani, pentru ca – se pare – numai frustrarea e un mecanism destul de puternic cat sa te impinga spre putere, fie si trecand peste cadavre.

castrarea e o mutilare a animalului, a trupului si personalitatii acestuia. de aceea cei care sustin o astfel de idee, la fel ca si cei care o pun in practica, au mainile patate – la propriu si la figurat – de sange. pana la urma, fara sa stie, tocmai ei sunt cei mutilati, cine stie cand sau cum, la nivel moral.

acest text se vrea a fi un omagiu adus ultimei fiinte curajoase din Oradea. nu e un om, e cainele negru care il astepta pe Ilie in fata la Primarie. poate, pentru primar, acest caine negru e cosmarul unor amintiri niciodata asimilate, poate e chiar imaginea vie a constiintei sale… dar, pentru mine, bietul animal nu e decat un simbol al curajului. inconstient, pentru ca azi curajul asumat nu e decat, cel mult, prilej de bascalie.

rusine sa iti fie, sinistra Primarie!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s




%d bloggers like this: