intrebari

22 10 2013

Inalta Poarta nu mai e la Stambul, nici la Kremlin, nici la Bruxelles, nici macar la Washington. Imparatia s-a mutat acolo unde sunt banii. lumea e in criza, criza e globala si… “banii vorbesc”.

in plina criza a gazelor de sist, premierul Romaniei, Victor Ponta, s-a dus acasa la Chevron. la Gold nu mai era nevoie, cred. canadienii sunt deja aici, peste noi.

de ce se duce primul-ministru sa ingenuncheze in fata marilor companii si sa le puna tara, cu resursele ei, pe tava? cum isi permite Victor Ponta sa sfideze vointa romanilor si sa le transmita, tocmai din America, angajamentul Guvernului sau de a exploata gaze de sist, in Romania, indiferent de ce cred romanii despre asta? presedintele PSD e atat de las incat a fost nevoie sa treaca oceanul pentru a gasi curajul de a face aceste declaratii otravite? ce cauta Ponta la poalele marilor companii, banii pe care nu-i are in buget sau confirmarea firmanului pe care nu l-a putut obtine decat in alianta cu liberalii? crede cu adevarat seful Guvernului ca nu exista o alta solutie decat sa stoarca resursele tarii, pana la ultima picatura? asta e ceea ce ne-au promis? asta e competenta limita cea mai de sus a competentei celor care ne conduc? nu pot face mai mult decat sa scoata la mezat putinul care ne-a mai ramas si, bonus, siguranta noastra?

in vremea asta, acasa, Crin Antonescu anunta ca PNL se va opune legii pentru Rosia Montana, in forma in care ea a plecat de la Guvern. tradare? batalie pe resurse? competitie pentru voturi? ciudat e ca, in raspar cu pozitia presedintelui lor, cativa ministri liberali, in frunte cu Barbu si Stroe, par daruiti, trup si suflet, proiectului otravit. fronda? convingere? coruptie? deviationism?

PSD vrea sa mai tina in viata comisia parlamentara pentru Rosia Montana. deci, decizia intarzie. spera, poate, ca frigul de noiembrie poate sa inmoaie mai bine oasele protestatarilor decat bastoanele Jandarmeriei. despre ce e vorba? nesiguranta? nehotarare? teama?

si, totusi, decizia nu mai poate intarzia mult. “investitorii” nu mai au rabdare. Victor Ponta se intoarce. vor veni, oare, cu el si Ostile Imparatesti, noii ieniceri ai colonialismului? vom rezista?





voi ce ati alege?

18 10 2013

ma straduiesc, zilele astea, sa organizez o intalnire a deputatilor cu cativa reprezentanti ai Grupului de Actiune pentru Rosia Montana din Bihor. reactiile alesilor, la intrebarea pro sau contra demolarii Rosiei Montane, e cat se poate de diversa, nuantata, rezervata…

la randul meu, ma intrebam daca pozitia fata de proiectul RMGC poate sa fie un etalon dupa care sa cantarim cinstea, curatenia morala, doza de idealism pe care o mai poate avea un politician ajuns ditamai parlamentarul?

eu zi ca da!

in fond, dupa modesta mea parere, dilema e daca poti sa sacrifici patrimoniul – natural, national si milenar – pentru un castig material care iti va oferi oarece satisfactii pe o perioada bine delimitata de timp, una nici macar foarte lunga.

parca, pana la urma, totul s-a reduce la intrebarea fundamentala a filosofiei: idealism sau materialism?

mai simplu decat atat nu se poate, ce alegeti: banii sau viata?

si cum sa-i judeci pe alesii tai, daca nu prin prisma a ceea ce fac, mai precis a modului in care voteaza? imi vin in minte cuvintele lui Napoleon: “Toti visam, dar nu toti avem taria de a ne transforma visele in realitate”. sunt convins ca fiecare deputat bihorean are sau, in cel mai rau caz, va avea pana in ziua votului un punct de vedere asupra proiectului Rosia Montana. important este sa aiba si taria sa-l sustina prin votul sau. atunci sa-i vedem! atunci se va vedea daca alesii sunt prizonierii partidelor sau reprezentantii alegatorilor lor. votul lor e, si de data asta, o chestiune de constiinta, de tinuta morala si de respect.

eu cred ca, in termenii real-ideal, un vot care sa duca la distrugerea patrimoniului de la Rosia Montana va descalifica clasa politica. nu e o amenintare. eu sunt prea mic sa pot ameninta pe cineva, dar consecintele, ma tem, se vor vedea, repede, in strada.

azi suntem cu ochii pe ei, peste trei ani, ne vom aminti ca unii – poate din obisnuinta – au ales banul in locul valorilor adevarate.





dar daca?

8 10 2013

duminica, la marsul pentru Rosia Montana, am fost apostrofat. un alt manifestant mi-a reprosat “entuziasmul”, avertizandu-ma ca “ar putea fi contagios”.

ma bucur sa vad atatia oameni stransi la un loc pentru o cauza care, din punctul nostru de vedere, este buna. e asa de frumos incat nu pot sa nu ma gandesc ca “visul” s-ar putea ispravi. ma bucur si, totusi, nu pot sa imi reprim un gand negru. “daca se termina?”, daca, in dulcele stil romanesc, intr-o zi vom lasa totul balta? daca vom obosi? fata de altii, eu nu ma tem atat de tare ca Parlamentul va da RMGC-ului liber sa inceapa exploatarea, cat mi-e groaza de gandul ca, plictisiti sau dezamagiti, vom renunta.

se tot vorbeste despre renasterea spiritului civic. sa dea Domnul sa fie asa!

eu as fi mai prudent. daca generatia care se bate azi pentru Rosia Montana e aceea care n-a gustat inca amarul infrangerii? scriu astea aproape cu spaima. dar, daca esecul ne pandeste la coltul Casei Poporului? daca asta e doar “revolutia” de duminica a unei alte generatii? nu va lasati taiate aripile!

generatia noastra, a celor care, in decembrie 1989, aveam in jurul a 20 de ani si ne mandrim – legitim sau nu – ca am facut “revolutia”, am pierdut batalia pentru spatiul public al tarii noastre. acest spatiu e astazi populat de buruienile can-can-ului si de hienele politicii. noi, ceilalti, suntem departe, undeva la marginea unui desert al credintei.

as vrea sa le spun tinerilor care se bat pentru Rosia Montana sa o ia pe un alt drum, sa nu se lase acriti, sa nu dispere. cati dintre noi, cei “batrani”, mai au o speranta? cati dintre noi mai cred in ceva? cati nu am plecat din tara, suntem alaturi de voi! avem ceva de rascumparat: tacerea, nepasarea, complicitatea, lasitatea, indiferenta…

voi sunteti, cum trebuie sa fie copiii, asa cum ii viseaza orice parinte, voi sunteti revansa noastra. ajutati-ne sa stam drepti. dati-ne un umar sa ne sprijinim demnitatea de el. hai, ajutati-ma sa alung intrebarea “dar daca?”.

niciun “dar”, doar Rosia Montana!

 





cianura din noi

25 09 2013

m-am luat dupa unul de la Gold. am cautat si am urmarit, pe net, mai multe filme despre exploatari aurifere din Noua Zeelanda, Finlanda… jos palaria! daca nu e cumva o iscusita manevra de PR, numai trucaje, ceea ce pot face noile tehnologii in materie de protectie a mediului e cu adevarat impresionant. astia, in tarile sus-amintite, nu polueaza nici cat CET-ul nostru pacatos.

pai, atunci care e problema cu Rosia Montana?

dincolo de faptul ca patru munti vor disparea din atlasul geografic al Romaniei, este neincrederea noastra in “sistem”. coruptia, mana de lucru prost pregatita, dezinteresul, delasarea specifica noua sunt numai o parte din amenintarile cele mai serioase.

cine e de vina? nu Ponta, poate nici Boc, mai degraba Iliescu sau Ceausescu. un lucru mi-e cat se poate de clar, sistemul “de dupa” a fost anume gandit incat noi sa traim pe mai departe intr-un post comunism “cu fata” capitalista. numai la noi revolutia n-a schimbat nimic. a venit la putere esalonul doi. de aceea traim, fara sa stim, intr-o societate post-comunista care, iata!, in sfarsit!, se dovedeste a fi la fel de cruda si falimentara precum comunismul originar.

am senzatia ca aceia care se opun “proiectului Rosia Montana” vor sa spuna ca, de fapt, nu au incredere in stat, in statul roman din zilele noastre,  zdruncinat de coruptie si incompetenta.

cianura a devenit o metafora. otrava cea mai periculoasa curge, de ani buni, in venele statului, in noi, pana la ultimul capilar: administratie, primarii, scoli, spitale… Romania e o societate profund corupta si nimeni nu are curajul sa spuna: “Imparatul e goooool!”. majoritatea angajatilor de la stat sunt corupti, incompetenti sau profund indolenti, au inscris in codul lor genetic vechiul slogan comunist “noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc”. administratia, in esenta ei, este profund si cvasigeneral nereformata.

statul, asa cum arata el astazi, dupa falimetele penibile are multiplelor reforme, ale privatizarilor esuate, ale autostrazilor care duc spre nicaieri… nu poate oferi nicio garantie ca un proiect precum exploatarea aurului de la Rosia Montana nu se va solda cu o uriasa catastrofa ecologica. ne temem ca super-tehnologiile vanturate de Gold vor fi sabotate de coruptie si incompetenta. mie imi e teama ca, asa cum RMGC a facut presiuni pentru a obtine anumite avize, poate lasa de la ea in ceea ce priveste securitatea mediului, pentru a-si spori profitul. imi e teama ca, pentru o mita in $, multi vor inchide ochii atunci cand vom fi otraviti cu buna stiinta. una peste alta, nu Goldu’ pare a fi problema, cat tara. mai precis, administratia ei.

poate tehnologia e buna, dar nu e de noi. nu-i poti da o tableta unui papuas. asa ca, fac apel la cei de la RMGC, lasati-ne in pace! macar pana mai crestem, nu ne tratati ca pe bosimani!

in Romania trebuie sa se intample ceva.

sa ne suim pe varfurile de la Rosia si sa privim in ansamblu.

exploatarea de la Rosia Poieni e o problema. dar, de fapt, avem o problema mult mai mare, mai toxica, stam deasupra unei gropi care e mare cat tara si e o chestiune de ani pana cand vom cadea, cu totii, in ea.

eu zic ca trebuie sa schimbam sistemul.

daca vom invinge de data asta si daca Frank Timis si ai lui isi iau jucariile si pleaca iar noi ne retragem prin cluburi, prin birouri, prin amfiteatre, sali de conferinte, ca niste veterani ce traiesc din gloria unei campanii de toamna, de fapt, am fost infranti.

lupta cu sistemul trebuie sa continue! Guvernul Ponta si USL sunt doar un capitol din aceasta uriasa farsa nationala, letala.

lucrurile trebuie sa inceapa sa se schimbe profund, serios, pe bune! altfel, nu vom fi decat niste invinsi cu fumuri. tot colonie vom fi. daca nu la Rosia Monatana, in alta parte. ecuatia e simpla: un stat, cu cat e mai puternic, cu atat e mai greu de “colonizat”. va mai amintiti ce spunea Sorin Ovidiu Vantu: “intariti-va statul!”. 

o posibila solutie ar fi sa facem ce am facut pentru Rosia Montana zi de zi, la locul de munca, pe strada, in partide, in asociatii civice, la vot. acesta ar fi pasul urmator, logic, obligatoriu si necesar. sa strigam, daca e nevoie, sa fim solidari – in mod obligatoriu si intotdeauna – sa stim, sa intelegem, sa nu ne lasa mintiti si cumparati…

din pacate, Romania are mii, poate zeci de mii de situatii care, intr-un fel sau altul, seamana cu Rosia Montana. pentru fiecare dintre ele trebuie sa dam cate o batalie. trebuie sa facem asta ca sa castigam, cu adevarat, razboiul pentru constiintele noastre si libertatea copiilor nostri.





in sfarsit!

21 09 2013

e important sa salvam Rosia Montana. da, stiu, aceasta afirmatie e deja un loc comun. dar bine ca ne-am apucat, in sfarsit!, sa facem ceva impreuna. bine ca, in sfarsit, avem si noi romanii un proiect comun care sa ne aduca aproape, pentru care sa strigam, sa fluieram, sa iesim din case… sigur, nu suntem chiar toti de aceeasi parte a baricadei, dar e bine ca, in sfarsit, ne-am amintit ca suntem oameni si ca, impreuna, putem mai mult decat separati. cred ca regasirea sentimentului de solidaritate poate fi, in ultima instanta, cel mai important castig al fiecarui participant, indiferent de opiniile sale politice sau de cum se pozitioneaza in “conflictul” capitalism-anticapitalism. poate vor intelege si oameni ca Ilie Bolojan ca societatea civila nu e tocmai o notiune abstracta, din manualul de stiinte politice, si poate vom pricepe si noi, oradenii, ca impreuna putem face ceva si pentru orasul nostru.

da, aici, acasa, mizele pot parea mai mici. un palc de copaci, o mana de maidanezi, cateva sute de lei in plus la incalzire nu par a fi subiecte care sa-i scoata din case pe locuitorii Oradiei. cineva se declara chiar mirat, suparat chiar, ca “ati iesit pentru Rosia Montana si n-ati facut nimic pentru Oradea, pentru voi!”. eu zic ca acest alturism e frumos si cred ca e important ca, in sfarsit, am iesit. reinvatam solidaritatea. poate vom intelege ca se poate si, poate, ne mai vedem, nu?

recunosc, nu ma numar printre protestatarii de fiecare zi dar, de fiecare data cand am fost acolo, am avut placutul sentiment ca fac parte dintr-un grup de oameni care adera la valori postmateriale. uite ca mai sunt pe lumea asta oameni care, in ciuda greutatilor materiale devenite cotidiene, pot sa spere si sa vrea mai mult de la viata si de la societatea in care traiesc. mai sunt romani care nu vor musai pensie de stat si ajutor social dar tin la Romania curata si intreaga. mai exista oameni care cred ca un munte, o vale, o padure… valoreaza mai mult decat scrie in scriptele de inventar de la Resurse Minerale, de la primarie sau de la ocolul silvic. sunt inca din aceia care cred ca poate exista si o alta stare de bine decat cea (iluzorie pana la urma, cred eu) pe care poti sa ti-o cumperi cu bani. pentru ca “aurul nu se poate bea!”. deci, nu e totul pierdut.

e incurajator si reconfortant sa stii ca nu esti singur, ca nu este “tampitul” care isi cauta morile de vant fiindca nu are cu cine se bate, ca sunt si altii care gandesc “altfel”, ca bunul simt mai exista pe undeva. privesti la cei din jur si e imposibil sa nu-i simti aproape. sunt alaturi de tine si sunt fratii tai. cand impartasesti aceleasi idealuri cu cineva nu poti sa nu il iubesti.

am sa mai merg la manifestatiile celor care isi propun sa salveze Rosia Montana. nici nu stiu ce pierd cei care stau in casa, cei care ne simpatizeaza de pe margine. e ca la biserica, nu poti spune ca apartii unei comunitati atata timp cat nu iti hranesti idealurile in comuniune cu aceasta. poate multimea are si asupra noastra un efect nivelator dar e important ca, macar pentru un timp, putem sa renuntam la o particica din noi insine, pentru a fi si mai puternici impreuna. e un fel de sacrificiu pe care trebuie sa stii sa il asumi.

daca nu ar fi existat Rosia Montana trebuia inventata. in primul rand, pentru noi oamenii acestei tari care parea pierduta. in al doilea rand, pentru politicienii ei care, de acum inainte, nu mai au dreptul sa ne ia de prosti si care ar trebui sa invete lectia responsabilitatii. nu poti sa spui una cand esti in opozitie si sa faci, taman pe dos, dupa ce ai ajuns la putere. sau nu ar trebui sa poti face asta fara a ramane nepedepsit. minciuna nu trebuie trecuta cu vederea.

cei ce stau acasa pierd, de fiecare data!, cate putin din toate acestea si mult mai mult decat atat. asa poate sa iti scape intalnirea cu prieteni pe care credeai ca i-ai uitat si care, fiind acolo, iti reamintesc, prin simpla prezenta, ca odinioara impartaseati aceleasi vise. si iata, ce minune, nici tu nici ei nu le-ati uitat! cel putin nu chiar pe toate… din prea mult comfort poti rata bucuria de a apartine unei anumite comunitati, din comoditate te poti instraina de lume si de tine insuti. e pacat sa nu te intorci la lumea aceea, buna si vie, care – ce-i drept prea rar – da totusi semne ca exista. si asta, in sfarsit!, e ceva! ceva mai mult decat nimicul care risca sa creasca in noi fiindca uneori ne complacem in a fi singuri.

ne vedem la Rosia Monatana, oriunde se afla aceasta!





ganduri despre criza

15 09 2013

no, iar ii bai! Parlamentul Romaniei nu mai voteaza in procedura de urgenta legea Rosiei Montane. se va infiinta o comisie parlamentara… Ponta s-a obisnuit cu vuietul strazii sau a fost “sensibilizat” de cei de la RMGC? de la o comisie parlamentara nu te poti astepta la nimic bun. e deja o certitudine ca decizia va trena si asta e in folosul Goldului. tare ma tem ca, odata luata, decizia tot lor le va fi favorabila. cel putin asa par lucrurile acum.

eu nu pot sa cred ca PSD nu stia, inca de cand a venit la guvernare, ca are planuri – necinstite – cu Rosia Montana. unul dintre posibilele argumente ar fi acela ca suntem, probabil, singura tara din lume care are doua ministere cu acelasi obiect al muncii, mediul. Ponta, Sova & comp. au vrut sa fie siguri ca, peste aur, sade o mana de Plumb.

ma tot mir cum n-a sarit in sus, de o mie de metri, niciun parlamentar atunci cand RMGC a amenintat Legislativul Romaniei cu un proces si cu plata de despagubiri, in cazul unui vot nefavorabil ei! “suveranitatea” si “dictatura Parlamentului” nu exista decat atunci cand sunt folosite pentru propriile interese politice?

acum vreo 50 de ani, din Bihor, rusii au dus un munte de uraniu si n-au platit nimic pentru el. astazi, de la Rosia Montana, canadienii vor sa duca trei munti, de aur, si – dupa cum mi-au explicat niste economisti – e perfect posibil ca, prin manevre birocratice si contabile, sa nu dea statului nici macar un gram de metal pretios. cei ce ma cunosc stiu ca nu sunt un om de stanga, dar nu pot sa nu ma intreb, pana la urma, care-i diferenta dintre o forma de exploatare si cealalta?

credeti in semne? eu da! zilele trecute, in Turcia, s-a rupt digul unei exploatari aurifere de tipul celor cu care vor sa ne cadoriseasca goldistii. autoritatile s-au dat de ceasul mortii sa opreasca suvoiul care se indrepta spre Marea Neagra. nu e prea clar daca, in cele din urma, au reusit. e vorba aia, “ce tine nu-i place, altuia nu-i face”…

chestia asta cu protestul celor 30 de mineri blocati in subteran e paradoxala. eu stiam ca ecologistii se leaga de copaci fiindca nu vor sa fie taiati, ca minerii se claustreaza in minele pe care vor sa le apere fiindca sunt locurile lor de munca… dar, in acest caz, e vorba de ceva ce vor sa distruga. galeriile de la Rosia Montana ar urma sa fie aruncate in aer de RMCG. de fapt ce apara ei, dreptul de a pune dinaminta?

cand ceva e atat de sui, nici cauza nu poate fi tocmai oabla!





vitele lucreaza!

11 09 2013

asta zic si eu procedura de urgenta!

in numai o zi, doua comisii parlamentare au respins proiectul Legii pentru Rosia Montana.

atentie, asta se intampla in Parlamentul Romaniei, forul legislativ care – cu numai o zi inainte – n-a reusit sa inchege o comisie speciala pentru subiectul sensibil al utilizarii cianurilor in minerit. in plus, vorbim despre acelasi Parlament ai carui membri, s-a calculat!, au lucrat in sesiunea precedenta, in medie, zece zile pe luna, fiecare.

iata ca, de cand majoritatii i s-a dat semnalul politic conform caruia legea, bincuvantata de propriul guvern, trebuie sa pice, Parlamentul lucreaza pe branci.

ca sa vezi! imi vin in minte cuvintele senatorului Cristian Bodea. “vitele” astea parlamentare trag ca la jug. oare mai au vreme sa si gandeasca?! poate nici n-au (ne)voie…