intrebari

22 10 2013

Inalta Poarta nu mai e la Stambul, nici la Kremlin, nici la Bruxelles, nici macar la Washington. Imparatia s-a mutat acolo unde sunt banii. lumea e in criza, criza e globala si… “banii vorbesc”.

in plina criza a gazelor de sist, premierul Romaniei, Victor Ponta, s-a dus acasa la Chevron. la Gold nu mai era nevoie, cred. canadienii sunt deja aici, peste noi.

de ce se duce primul-ministru sa ingenuncheze in fata marilor companii si sa le puna tara, cu resursele ei, pe tava? cum isi permite Victor Ponta sa sfideze vointa romanilor si sa le transmita, tocmai din America, angajamentul Guvernului sau de a exploata gaze de sist, in Romania, indiferent de ce cred romanii despre asta? presedintele PSD e atat de las incat a fost nevoie sa treaca oceanul pentru a gasi curajul de a face aceste declaratii otravite? ce cauta Ponta la poalele marilor companii, banii pe care nu-i are in buget sau confirmarea firmanului pe care nu l-a putut obtine decat in alianta cu liberalii? crede cu adevarat seful Guvernului ca nu exista o alta solutie decat sa stoarca resursele tarii, pana la ultima picatura? asta e ceea ce ne-au promis? asta e competenta limita cea mai de sus a competentei celor care ne conduc? nu pot face mai mult decat sa scoata la mezat putinul care ne-a mai ramas si, bonus, siguranta noastra?

in vremea asta, acasa, Crin Antonescu anunta ca PNL se va opune legii pentru Rosia Montana, in forma in care ea a plecat de la Guvern. tradare? batalie pe resurse? competitie pentru voturi? ciudat e ca, in raspar cu pozitia presedintelui lor, cativa ministri liberali, in frunte cu Barbu si Stroe, par daruiti, trup si suflet, proiectului otravit. fronda? convingere? coruptie? deviationism?

PSD vrea sa mai tina in viata comisia parlamentara pentru Rosia Montana. deci, decizia intarzie. spera, poate, ca frigul de noiembrie poate sa inmoaie mai bine oasele protestatarilor decat bastoanele Jandarmeriei. despre ce e vorba? nesiguranta? nehotarare? teama?

si, totusi, decizia nu mai poate intarzia mult. “investitorii” nu mai au rabdare. Victor Ponta se intoarce. vor veni, oare, cu el si Ostile Imparatesti, noii ieniceri ai colonialismului? vom rezista?





metamorfoza sau, din nou, despre “cazul” Bodea

14 10 2013

parlamentarul e sau nu (mai) e om?

presupun ca si alti alesi au fost pusi in fata deciziei, deloc comode, pe care e fortat sa o ia senatorul Cristian Bodea.

ce a facut, practic, cel care e amenintat acum cu excluderea din PNL? in primul rand, sufera si el ca tot omu’ cand nu are apa calda si nu ezita sa spuna asta. in al doilea rand, a “comis” un demers de bun simt, amintindu-le primarilor ca nu e sanatos sa stea cu mana intinsa la guvernul care e si asa pe sponci si ca ar fi mai sanatos sa isi puna mintea la treaba pentru a obtine bani din fondurile europene destinate Romaniei, bani care prind mucegai prin vistieriile continentale. dar, se vede treaba ca intr-un stat prin excelenta clientelar, un astfel de apel e mai grav decat tradarea de tara. cum sa isi permita un senator sa dea peste cap vasalitatile impamantenite, relatiile feudale, desfasurate pe verticala, de la orase si sate catre centru? cum sa nu mai fie baronii tatucii poporului drept-maritor de la orase si sate? cum sa invete primarii sa fie performanti sa faca treaba?

a tacea, pentru a nu incalca “linia partidului”, a devenit la noi o forma de omerta mai periculoasa si mai paguboasa decat cea clasica, mafiota.

cred ca or mai fi si alti parlamentari de la Putere care, precum Cristian Bodea, au remarcat ca Guvernul e la sapa de lemn si ca, in general, lucrurile nu merg tocmai bine in tara asta. dar, uite, ca ei tac!

tanarul senator bihorean ar trebui sa se transforme, sa treaca printr-o metamorfoza care, se vede treaba, e obligatorie pentru toti politicienii, un soi de pat al lui Procust de care n-ai cum sa scapi si care te reduce la tiparele clasei noastre politice.

grea situatie! ce va face “acuzatul”, isi va pune cenusa in cap? dupa cum il stiu eu, ii va fi tare greu sa se schimbe si sa taca. oare va merge mai departe, mutilat la nivelul constiintei, sau va continua sa lupte de unul singur. sigur, exista si posibilitatea unui “pupat P-ta Independentii” dar, ca si armistitiul din USL, pacea senatorului cu lumea nu ar dura mult.

in loc ca sa-i faca mai oameni, ca doar le pune pe tava tot ce le trebuie pentru a se gandi la noi si nu la ei, puterea ii obliga pe politicienii romani la atitudini gregare.  turma, rosie, galbena, portocalie… ii niveleaza.

Cristian Bodea incearca sa ramana el insusi, sa gandeasca cu mintea lui, sa spuna ce gandeste. nu poti sa nu simpatizezi cu un astfel de personaj, cu atat mai mult cu cat toti grangurii PNL sunt cu gura pe el.

va reusi Cristian Bodea sa ramana om? tentatiile sunt coplesitoare, la fel de mari ca si riscurile

ar fi de dorit. pentru el, pentru noi, pentru a pastra macar impresia ca mai exista caractere si ca nu e chiar totul de vanzare.





cianura din noi

25 09 2013

m-am luat dupa unul de la Gold. am cautat si am urmarit, pe net, mai multe filme despre exploatari aurifere din Noua Zeelanda, Finlanda… jos palaria! daca nu e cumva o iscusita manevra de PR, numai trucaje, ceea ce pot face noile tehnologii in materie de protectie a mediului e cu adevarat impresionant. astia, in tarile sus-amintite, nu polueaza nici cat CET-ul nostru pacatos.

pai, atunci care e problema cu Rosia Montana?

dincolo de faptul ca patru munti vor disparea din atlasul geografic al Romaniei, este neincrederea noastra in “sistem”. coruptia, mana de lucru prost pregatita, dezinteresul, delasarea specifica noua sunt numai o parte din amenintarile cele mai serioase.

cine e de vina? nu Ponta, poate nici Boc, mai degraba Iliescu sau Ceausescu. un lucru mi-e cat se poate de clar, sistemul “de dupa” a fost anume gandit incat noi sa traim pe mai departe intr-un post comunism “cu fata” capitalista. numai la noi revolutia n-a schimbat nimic. a venit la putere esalonul doi. de aceea traim, fara sa stim, intr-o societate post-comunista care, iata!, in sfarsit!, se dovedeste a fi la fel de cruda si falimentara precum comunismul originar.

am senzatia ca aceia care se opun “proiectului Rosia Montana” vor sa spuna ca, de fapt, nu au incredere in stat, in statul roman din zilele noastre,  zdruncinat de coruptie si incompetenta.

cianura a devenit o metafora. otrava cea mai periculoasa curge, de ani buni, in venele statului, in noi, pana la ultimul capilar: administratie, primarii, scoli, spitale… Romania e o societate profund corupta si nimeni nu are curajul sa spuna: “Imparatul e goooool!”. majoritatea angajatilor de la stat sunt corupti, incompetenti sau profund indolenti, au inscris in codul lor genetic vechiul slogan comunist “noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc”. administratia, in esenta ei, este profund si cvasigeneral nereformata.

statul, asa cum arata el astazi, dupa falimetele penibile are multiplelor reforme, ale privatizarilor esuate, ale autostrazilor care duc spre nicaieri… nu poate oferi nicio garantie ca un proiect precum exploatarea aurului de la Rosia Montana nu se va solda cu o uriasa catastrofa ecologica. ne temem ca super-tehnologiile vanturate de Gold vor fi sabotate de coruptie si incompetenta. mie imi e teama ca, asa cum RMGC a facut presiuni pentru a obtine anumite avize, poate lasa de la ea in ceea ce priveste securitatea mediului, pentru a-si spori profitul. imi e teama ca, pentru o mita in $, multi vor inchide ochii atunci cand vom fi otraviti cu buna stiinta. una peste alta, nu Goldu’ pare a fi problema, cat tara. mai precis, administratia ei.

poate tehnologia e buna, dar nu e de noi. nu-i poti da o tableta unui papuas. asa ca, fac apel la cei de la RMGC, lasati-ne in pace! macar pana mai crestem, nu ne tratati ca pe bosimani!

in Romania trebuie sa se intample ceva.

sa ne suim pe varfurile de la Rosia si sa privim in ansamblu.

exploatarea de la Rosia Poieni e o problema. dar, de fapt, avem o problema mult mai mare, mai toxica, stam deasupra unei gropi care e mare cat tara si e o chestiune de ani pana cand vom cadea, cu totii, in ea.

eu zic ca trebuie sa schimbam sistemul.

daca vom invinge de data asta si daca Frank Timis si ai lui isi iau jucariile si pleaca iar noi ne retragem prin cluburi, prin birouri, prin amfiteatre, sali de conferinte, ca niste veterani ce traiesc din gloria unei campanii de toamna, de fapt, am fost infranti.

lupta cu sistemul trebuie sa continue! Guvernul Ponta si USL sunt doar un capitol din aceasta uriasa farsa nationala, letala.

lucrurile trebuie sa inceapa sa se schimbe profund, serios, pe bune! altfel, nu vom fi decat niste invinsi cu fumuri. tot colonie vom fi. daca nu la Rosia Monatana, in alta parte. ecuatia e simpla: un stat, cu cat e mai puternic, cu atat e mai greu de “colonizat”. va mai amintiti ce spunea Sorin Ovidiu Vantu: “intariti-va statul!”. 

o posibila solutie ar fi sa facem ce am facut pentru Rosia Montana zi de zi, la locul de munca, pe strada, in partide, in asociatii civice, la vot. acesta ar fi pasul urmator, logic, obligatoriu si necesar. sa strigam, daca e nevoie, sa fim solidari – in mod obligatoriu si intotdeauna – sa stim, sa intelegem, sa nu ne lasa mintiti si cumparati…

din pacate, Romania are mii, poate zeci de mii de situatii care, intr-un fel sau altul, seamana cu Rosia Montana. pentru fiecare dintre ele trebuie sa dam cate o batalie. trebuie sa facem asta ca sa castigam, cu adevarat, razboiul pentru constiintele noastre si libertatea copiilor nostri.





ganduri despre criza

15 09 2013

no, iar ii bai! Parlamentul Romaniei nu mai voteaza in procedura de urgenta legea Rosiei Montane. se va infiinta o comisie parlamentara… Ponta s-a obisnuit cu vuietul strazii sau a fost “sensibilizat” de cei de la RMGC? de la o comisie parlamentara nu te poti astepta la nimic bun. e deja o certitudine ca decizia va trena si asta e in folosul Goldului. tare ma tem ca, odata luata, decizia tot lor le va fi favorabila. cel putin asa par lucrurile acum.

eu nu pot sa cred ca PSD nu stia, inca de cand a venit la guvernare, ca are planuri – necinstite – cu Rosia Montana. unul dintre posibilele argumente ar fi acela ca suntem, probabil, singura tara din lume care are doua ministere cu acelasi obiect al muncii, mediul. Ponta, Sova & comp. au vrut sa fie siguri ca, peste aur, sade o mana de Plumb.

ma tot mir cum n-a sarit in sus, de o mie de metri, niciun parlamentar atunci cand RMGC a amenintat Legislativul Romaniei cu un proces si cu plata de despagubiri, in cazul unui vot nefavorabil ei! “suveranitatea” si “dictatura Parlamentului” nu exista decat atunci cand sunt folosite pentru propriile interese politice?

acum vreo 50 de ani, din Bihor, rusii au dus un munte de uraniu si n-au platit nimic pentru el. astazi, de la Rosia Montana, canadienii vor sa duca trei munti, de aur, si – dupa cum mi-au explicat niste economisti – e perfect posibil ca, prin manevre birocratice si contabile, sa nu dea statului nici macar un gram de metal pretios. cei ce ma cunosc stiu ca nu sunt un om de stanga, dar nu pot sa nu ma intreb, pana la urma, care-i diferenta dintre o forma de exploatare si cealalta?

credeti in semne? eu da! zilele trecute, in Turcia, s-a rupt digul unei exploatari aurifere de tipul celor cu care vor sa ne cadoriseasca goldistii. autoritatile s-au dat de ceasul mortii sa opreasca suvoiul care se indrepta spre Marea Neagra. nu e prea clar daca, in cele din urma, au reusit. e vorba aia, “ce tine nu-i place, altuia nu-i face”…

chestia asta cu protestul celor 30 de mineri blocati in subteran e paradoxala. eu stiam ca ecologistii se leaga de copaci fiindca nu vor sa fie taiati, ca minerii se claustreaza in minele pe care vor sa le apere fiindca sunt locurile lor de munca… dar, in acest caz, e vorba de ceva ce vor sa distruga. galeriile de la Rosia Montana ar urma sa fie aruncate in aer de RMCG. de fapt ce apara ei, dreptul de a pune dinaminta?

cand ceva e atat de sui, nici cauza nu poate fi tocmai oabla!





vitele lucreaza!

11 09 2013

asta zic si eu procedura de urgenta!

in numai o zi, doua comisii parlamentare au respins proiectul Legii pentru Rosia Montana.

atentie, asta se intampla in Parlamentul Romaniei, forul legislativ care – cu numai o zi inainte – n-a reusit sa inchege o comisie speciala pentru subiectul sensibil al utilizarii cianurilor in minerit. in plus, vorbim despre acelasi Parlament ai carui membri, s-a calculat!, au lucrat in sesiunea precedenta, in medie, zece zile pe luna, fiecare.

iata ca, de cand majoritatii i s-a dat semnalul politic conform caruia legea, bincuvantata de propriul guvern, trebuie sa pice, Parlamentul lucreaza pe branci.

ca sa vezi! imi vin in minte cuvintele senatorului Cristian Bodea. “vitele” astea parlamentare trag ca la jug. oare mai au vreme sa si gandeasca?! poate nici n-au (ne)voie…





Rosia Montana sau tradarea cheama tradare

10 09 2013

criza cianurilor pare ca se apropie de sfarsit. cei ce si-au tradat promisiunile electorale sunt, la randul lor, tradati chiar de proprii aliati.

de data asta reactia societatii civile a fost exemplara. am primit o lectie de solidaritate, o speranta pentru cei care cred ca nu mai e nimic de facut, un indemn la curaj pentru cei care spera ca Romania poate fi, cu adevarat, a romanilor si nu a politicienilor.

dand cu stangu’ in dreptu’, Puterea pare ca a lansat consemnul parlamentar “Legea Rosiei Montane pica!”.

eu unul tot nu cred pana nu vad. politicienii sunt oricand capabili sa intoarca mortul de la groapa si, sa spunem, in urma unui vot secret, sa treaca legea cianurilor si, apoi, sa ne aduca iar aminte de “dictatura Parlamentului”. vegheati, deci!

cred ca momentul de cotitura al razboiului pentru Rosia Montana a fost acela in care Antonescu a intors armele, a se citi ca si-a intors parlamentarii, impotriva aliatilor sai de guvernare. adica, senatorii si deputatii PNL nu mai voteaza proiectul promovat de guvernul din care si colegii lor fac parte. asta, intr-o tara normala, se numeste criza guvernamentala si, de regula, duce la caderea executivului. dar noi suntem “originali”, de la originile fragilei noastre democratii si pana astazi.

mutarea lui Antonescu a fost, fara doar si poate, o lovitura pe la spate data pesedeului. este probabil primul caz cand un partid la putere, trece – de facto – in opozitie, votand impotriva propriului guvern si, culmea!, acesta ramane in picioare. in clipa asta, PNL e, cum se spune, nici cal, nici magar. adica, nici cu puterea, nici impotriva ei. postura ministrilor PNL din Guvernul Ponta e cel putin penibila. daca au obraz le va fi greu sa dea ochi cu sefu’ la urmatoarea sedinta de la Palatul Victoria. asta, insa, nu-l incurca deloc pe Crin Antonescu. culmea democratiei sau a schizofreniei, in Romania, al doilea om in stat, seful Senatului, poate sa se declare, fara sa clipeasca, si “liderul opozitiei”.

in aceasta situatie nu poti sa nu te intrebi ce mai tine laolalta USL-ul. foamea! si teama de a pierde puterea in avantajul celuilalt. acest mariaj, care este demult unul pur formal, acum s-a stricat de tot.

e drept ca punctul zero al acestei ruperi politice a fost declaratia premierului Ponta care, la Guvern, face altfel decat in Parlament. el le-a dat liberalilor “reteta”, el trage acum ponoasele. PSD a fost pur si simplu umilit de aliatii liberali care l-au parasit in cel mai greu moment al sau de la inceputul guvernarii USL si pana acum.

cu ceva mai multa determinare politica si solidaritate guvernamentala USL ar fi putut iesi mai onorabil din situatie, chiar fara sa oblige 10.000 de romani sa iasa in strada. dar, cu un aliat labil si populist, chiar nu ai incotro decat sa dai inapoi. e la fel de adevarat ca primul ministru nu e nici el mai putin rezistent la ispita populismelor ieftine.

dar, pana la urma, vorba lu’ Vacaroiu, “ce se-ntampla?”.

a castigat ratiunea?

o fi invins poporul ecologist?

s-o fi stricat Guvernul?

mai nimic din toate astea. Victor Ponta a fost pur si simplu tradat de Crin Antonescu. presedintele liberal, dornic de popularitate, avid dupa popularitate, disperat dupa procente, a jucat la off-side si l-a lasat descoperit pe premier.

vorba aia: “fereste-ma Doamne de prieteni, ca de dusmani ma apar si singur”.

chiar daca va creste iarba si brazii peste exploatarea de la Rosia Montana, lucrurile nu se vor termina aici. in plan politic, PSD trebuie sa contraatace. altfel, risca sa ramana nu doar Acarul Paun al scandalului cu cianuri ci si fraierul coalitiei. si, se stie, poporul nu voteaza fraieri.

pana la urma, de platit vom plati cu totii si despagubirile la RMGC si oalele sparte de politicieni. dar asta-i alta poveste… cel putin, am primit ce ne-am dorit.





eu sunt un caine!

6 09 2013

stiu cativa primari care pariez ca isi ascut, macar in vis, coasa, barda si securea, cu gandul ca, azi, maine, se da liber la eutanasierea in masa a cainilor fara stapan. cei mai multi dintre ei gandesc simplu, daca nu chiar rudimentar, ii omoram, facem atata economie la buget. in plus, nu vor mai fi probleme, ceea ce inseamna ca, poate, mai saltam un mandat. o viata, orice fel de viata, pentru un mandat, daca vreti, orice fel de mandat, mi se pare a fi o socoteala cinica, daca nu una de-a dreptul criminala.

eu vin si zic ca solutia nu e sa omori toti cainii. asta pentru simplul motiv ca, daca cineva ar decide sa decimeze un popor, pentru o crima savarsita de unul din stirpea sa, fapta s-ar chema genocid.

mai mult, adaposturile din Romania sunt niste lagare! nu stiu daca aia e viata pentru cainii de acolo, personal ma indoiesc ca e asa. dar, macar, e viata.

nu cainii sunt de vina ca s-a ajuns aici. in niciun caz nu toti cainii! sa fim sinceri, vina e a noastra, a oamenilor. dar pentru ca, la fel ca de atatea ori, nu ne putem confrunta cu propriile noastre vinovatii si temeri, recurgem la solutia cea mai simpla, crima.

cainele este, de mii de ani, fiinta sociala. atasat omului, el resimte ca pe o profunda drama lipsa unui stapan.

haituit permanent, infrigurat, infometat, singur… poate deveni violent. dar, sa fim sinceri macar o secunda, care dintre noi, in asemenea conditii, n-ar sari sa “muste”?

intreb, cati dintre cei care cer, cu glas tare, eutanasierea ar putea face asta cu mana lor? cati dintre acestia un iubit vreodata un caine (ca sa stie despre ce e vorba) sau, macar, se pot lauda ca au iubit un om? cati au incercat sa inteleaga, cel putin, deznadejdea din ochii unui maidanez parasit?

cat de repede uitam de “cel mai bun prieten al omului”! cat de iute ne strangem, noi oamenii, atunci cand e sa-i facem felul cuiva. ce sinistra solidaritate! nici nu mai recunosti haitele. cum trecem cu vederea ca suntem parasiti de semenii nostri, dar un caine nu ne-ar lasa niciodata. am si uitat sutele de exemple inaltatoare din istorie.

moartea unui copil atacat de caini e un tragic accident. dureros, dar nimic mai mult decat o sfasietoare intamplare. mult mai sinistra, incomparabil mai cruda e dimensiunea nebuneasca pe care presa a dat-o momentului. Rosia Montana nu mai exista. Parlamentul, Guvernul, Presedintia… nu mai lucreaza. toata tara boceste! nu e caineste, e de-a dreptul porcesc sa iti faci capital de pe urma mortii unui biet copil, indiferent ca esti politician sau post de televiziune.

in tot acest timp, luati de val, nici nu mai vrem sa stim care au fost circumstantele accidentului. nici nu ne intereseaza. am prins criminalul. “avea sange pe bot!”. uitam ca, poate, si bunica a fost de vina. sigur, ii este greu sa recunoasca. trecem cu vederea ca niste oameni erau responsabili pentru acei caini. nimic nu mai conteaza. aceasta sfasietoare intamplare este pe cale sa declanseze un “genocid”. asta fiindca, la fel ca si pe copil, nici pe caini nu-i mai apara nimeni.

mie turbarea asta imi aminteste cutremurator de romanul “imparatul mustelor”, scris de William Goldin. parca tot poporul si-a pierdut uzul ratiunii. solutia, unica solutie, e eutanasierea. oare?

si inca ceva, tot din povestea asta, am aflat ca avem legi pentru a “rezolva” situatia cainilor fara stapan, chiar mai multe. problema e ca nu le aplicam sau le aplicam romaneste, dupa bunul nostru plac sau dupa cum ne-o cer interesele noastre “economice”. dar despre asta nu se prea vorbeste. acum e important sa ascutim cutitele. va curge sange. ne vom simti razbunati. specia umana va fi salvata. dar, atentie, problema nu se va rezolva. intr-o zi, de undeva din cotloanele intunecate ale mintilor noastre, va tasni un alt dusman. caine sau nu, asa va fi.

ca sa fie clar ce vreau sa spun, mi-as permite sa licitez o declaratie a primarului Sorin Oprescu. daca viata mea l-ar putea aduce pe copil inapoi, mi-as da sufletul fara a pregeta o clipa. dar, din pacate, asta nu se poate intampla. si, cred, ca asa cum nu poti sa-ti schimbi viata cu moartea cuiva, nu poti nici sa iei viata cuiva in schimbul mortii altuia. pur si simplu pentru ca moartea are sinistra calitate de a face imposibila orice schimbare. cand nu mai negociezi cu destinul totul s-a sfarsit!

am sa inchei cu o trimitere la un comentariu citit azi pe facebook. cineva spunea ca, dupa prigoana cainilor, urmeaza prigoana pisicilor si dadea un exemplu din curtea blocului sau, aflat in Oradea. e foarte posibil. si, dupa prigoana pisicilor, urmeaza prigoana porumbeilor si tot asa mai departe, pana cand – din lipsa de alti inamici – vom ajunge sa ne omoram intre noi. pentru ca ura nu naste decat ura si pentru ca, cu voie sau luati de val, prea multi dintre noi am turnat prea multa patima in povestea asta care e trista din orice perspectiva a ei.

eu sunt un caine si scriu toate astea fiindca aspir sa fiu mai bun decat voi cei care va pretindeti OAMENI!