voi ce ati alege?

18 10 2013

ma straduiesc, zilele astea, sa organizez o intalnire a deputatilor cu cativa reprezentanti ai Grupului de Actiune pentru Rosia Montana din Bihor. reactiile alesilor, la intrebarea pro sau contra demolarii Rosiei Montane, e cat se poate de diversa, nuantata, rezervata…

la randul meu, ma intrebam daca pozitia fata de proiectul RMGC poate sa fie un etalon dupa care sa cantarim cinstea, curatenia morala, doza de idealism pe care o mai poate avea un politician ajuns ditamai parlamentarul?

eu zi ca da!

in fond, dupa modesta mea parere, dilema e daca poti sa sacrifici patrimoniul – natural, national si milenar – pentru un castig material care iti va oferi oarece satisfactii pe o perioada bine delimitata de timp, una nici macar foarte lunga.

parca, pana la urma, totul s-a reduce la intrebarea fundamentala a filosofiei: idealism sau materialism?

mai simplu decat atat nu se poate, ce alegeti: banii sau viata?

si cum sa-i judeci pe alesii tai, daca nu prin prisma a ceea ce fac, mai precis a modului in care voteaza? imi vin in minte cuvintele lui Napoleon: “Toti visam, dar nu toti avem taria de a ne transforma visele in realitate”. sunt convins ca fiecare deputat bihorean are sau, in cel mai rau caz, va avea pana in ziua votului un punct de vedere asupra proiectului Rosia Montana. important este sa aiba si taria sa-l sustina prin votul sau. atunci sa-i vedem! atunci se va vedea daca alesii sunt prizonierii partidelor sau reprezentantii alegatorilor lor. votul lor e, si de data asta, o chestiune de constiinta, de tinuta morala si de respect.

eu cred ca, in termenii real-ideal, un vot care sa duca la distrugerea patrimoniului de la Rosia Montana va descalifica clasa politica. nu e o amenintare. eu sunt prea mic sa pot ameninta pe cineva, dar consecintele, ma tem, se vor vedea, repede, in strada.

azi suntem cu ochii pe ei, peste trei ani, ne vom aminti ca unii – poate din obisnuinta – au ales banul in locul valorilor adevarate.

Advertisements




un semn de omenie

12 08 2013

Costa Rica a adoptat o lege care interzice vanatoarea si circurile care dau reprezentatii cu animale. de asemenea gradinile zoologice vor fi inchise iar animalele eliberate in zona lor de origine.

exemplar semn de omenie!

in acest timp, la noi se vaneaza la greu, se braconeaza pe rupte, se taie paduri de a ajuns ca disparitia lor sa fie vizibila din satelit. citeam, recent, ca dezastrul din padurile Harghitei si Covasnei nu are corespondent decat in Parcul Natural Apuseni. halal Parc!

acu’ cica vor sa scoata si Padisul la produs. sigur, acest fapt e consecinta previzibila a drumului intins pana acolo. povestea cu drumul a fost o acadea servita de “nebunii” care nu vor sa accepte ca Padisul nu poate, nu trebuie, sa devina statiune.

sa revin, ce politicieni admirabili are tara care a interzis: circul, vanatoarea si gradinile zoologice!

prin contrast, la noi tocmai acestea merg cel mai bine. aproape nu gasesti politician care sa nu aiba pusca. circul e la ordinea zilei. iar gradinile zoologice sunt “modernizate”. dar, oricat ar fi de moderna, o puscarie tot puscarie e!





trist

5 02 2011

ce tristă împrejurare!

Oradea are actori dar nu mai are teatru.

asta e ca şi cum ai avea un teatru fără actori.

politicienii noştri, capete de lemn. păcat de noi!





despre ce onoare e vorba?

1 02 2011

uite că a dat dracu’ şi am devenit celebru. mă rog, e un fel de a spune… cineva zicea că celebritatea e o dramă, ceva neplăcut ce ţi se întâmplă când îţi doreşti mai puţin.

s-a ocupat Tokes Laszlo de chestia asta. printr-un comunicat de presă, distribuit la nivel naţional şi chiar internaţional, m-a făcut “vedetă”. chiar mă puteam lipsi de “bucuria” asta!

da, mă judec cu vicepreşedintele Parlamentului European, într-un proces de presă. una la mână că acolo unde domnia sa crede că e mare sculă, politicienii nu dau în judecată ziarişti. politicienii cu adevărat europeni consideră că nu se cade să faci aşa ceva.

cel puţin nu pentru ceva atât de neînsemnat precum articolul care, chipurile, l-a supărat aşa de tare pe fostul episcop de Oradea. în fond nu era vorba decât de o relatare, anecdotică, a felului – aproape întâmplător – în care a ajuns el preot la Timişoara, oraşul unde avea să-l găsească Revoluţia.

mai mult decât atât, l-am întrebat ce crede despre întâmplarea cu pricina şi pe europarlamentarul Tokes Laszlo, dar domnia sa nu a binevoit să îmi răspundă. nu, coboară el la nivelul unui “valah împuţit”! asta însă nu îl înpiedică să spună, în faţa instanţei (!), că eu aş fi un simpatizant al Securităţii şi un nostalgic al regimului Ceauşescu.

şi, până la urmă, tot eu sunt ăla obraznic şi el e cel cu onoarea pătată.

scumpă onoare! 70.000 de lei pretinde Tokes Laszlo.

pentru ce?

câtă onorabilitate poate avea personajul despre care vostul său vicar, Balogh Barnabas, spune că, la un moment dat, a fost cules de prin şanţuri, mort de beat, numai în lenjerie intimă. despre escapadele amoroase ale vicepreşedintelui PE, abia acum ieşite la lumină, ce să mai vorbesc.

încep să cred că între onorabilitate sau mai degrabă lipsa acesteia şi daunele morale pretinse de un reclamant, în procese de presă, există într-adevăr o legătură importantă. suma e cu atât mai mare cu cât onorabilitatea e mai mică. e mult de lucru la reabilitarea imaginii unui astfel de personaj şi e nevoie de bani mulţi nu glumă.

asta e!