dar daca?

8 10 2013

duminica, la marsul pentru Rosia Montana, am fost apostrofat. un alt manifestant mi-a reprosat “entuziasmul”, avertizandu-ma ca “ar putea fi contagios”.

ma bucur sa vad atatia oameni stransi la un loc pentru o cauza care, din punctul nostru de vedere, este buna. e asa de frumos incat nu pot sa nu ma gandesc ca “visul” s-ar putea ispravi. ma bucur si, totusi, nu pot sa imi reprim un gand negru. “daca se termina?”, daca, in dulcele stil romanesc, intr-o zi vom lasa totul balta? daca vom obosi? fata de altii, eu nu ma tem atat de tare ca Parlamentul va da RMGC-ului liber sa inceapa exploatarea, cat mi-e groaza de gandul ca, plictisiti sau dezamagiti, vom renunta.

se tot vorbeste despre renasterea spiritului civic. sa dea Domnul sa fie asa!

eu as fi mai prudent. daca generatia care se bate azi pentru Rosia Montana e aceea care n-a gustat inca amarul infrangerii? scriu astea aproape cu spaima. dar, daca esecul ne pandeste la coltul Casei Poporului? daca asta e doar “revolutia” de duminica a unei alte generatii? nu va lasati taiate aripile!

generatia noastra, a celor care, in decembrie 1989, aveam in jurul a 20 de ani si ne mandrim – legitim sau nu – ca am facut “revolutia”, am pierdut batalia pentru spatiul public al tarii noastre. acest spatiu e astazi populat de buruienile can-can-ului si de hienele politicii. noi, ceilalti, suntem departe, undeva la marginea unui desert al credintei.

as vrea sa le spun tinerilor care se bat pentru Rosia Montana sa o ia pe un alt drum, sa nu se lase acriti, sa nu dispere. cati dintre noi, cei “batrani”, mai au o speranta? cati dintre noi mai cred in ceva? cati nu am plecat din tara, suntem alaturi de voi! avem ceva de rascumparat: tacerea, nepasarea, complicitatea, lasitatea, indiferenta…

voi sunteti, cum trebuie sa fie copiii, asa cum ii viseaza orice parinte, voi sunteti revansa noastra. ajutati-ne sa stam drepti. dati-ne un umar sa ne sprijinim demnitatea de el. hai, ajutati-ma sa alung intrebarea “dar daca?”.

niciun “dar”, doar Rosia Montana!

 

Advertisements




caine rau da’ fara boase!?

7 10 2013

un senator din Bihor, Cristian Bodea, e binecunoscut printre proprietarii de bloguri ca “bad dog”, dupa cum insusi si-a spus. rivalii il stiu, vorba aia, ca pe un cal breaz. naravas din fire, penelistul Bodea n-a prea curatat oua nimanui, mai ales pesedistilor bihoreni, pe care, cat i-or fi ei de aliati, se vede de departe ca nu-i are la inima.

nu poti sa nu apreciezi franchetea lui Cristian Bodea, cu atat mai mult cu cat curajul e floare rara prin politica romaneasca si mult mai greu intalnita printre politicienii bihoreni. dar iata ca, pana la urma, “libertatea de a trage cu pusca” are si ea limitele ei. recent, presedintele PNL, Crin Antonescu, l-a avertizat public pe senatorul bihorean ca, daca nu-si tempereaza tonul, risca sa fie dat afara din partid.

“cainele cel rau” al liberalilor bihoreni pare ca a inghitit surprinzator de usor interdictia. n-am vazut, nici n-am citit, vreo reactie revoltata care sa poarte semnatura indraznetului liberal. asta desi, cred eu, s-ar fi cerut. mai mult, pus in fata unui asemenea abuz, cred ca un liberal autentic ar fi demisionat imediat. rationamentul e cat se poate de simplu: partidul in care se poate intampla una ca asta e orice, numai partid liberal nu este! libertatea de expresie este unul din principiile de baza ale democratiei si, in plus, una din valorile fundamentale impartasite de toti liberalii adevarati. ca si cum cenzura opiniilor politice nu ar fi fost suficienta, presedintele PNL i-a interzis colegului sau chiar si sa mai depuna initiative legislative care se abat de la “linia partidului”. aici vin si zic, iar, ca dreptul de initiativa legislativa nu este doar ratiunea de a fi a alesului ci, mai mult decat atat, principalul sau atribut, munca pe care o are de facut in Legislativ. sa ne imaginam ca alegatorii pe care, ipotetic, un parlamentar ii reprezinta, cer acestuia sa depuna o initiativa in interesul lor, dar initivativa nu e pe placul partidului. ce face alesul? daca se eschiveaza inseamna ca a si-a tradat alegatorii, ca nu-i mai reprezinta. daca sustine legea va fi dat afara din partid. este cat se poate de evident ca profesorului de istorie Crin Antonescu i-a scapat ca sanctionarea “deviationistilor” e o reactie politica de bolsevic.

in ciuda acestor evidente, singurul comentariu facut de senatorul Bodea asupra situatiei deloc comode in care se afla suna de-a dreptul stoic: “bucurosi le-om duce toate…”. asta in contextul, cel putin deplasat, in care un politician liberal cuteaza a-i vara pumnul in gura, pana la cot, altui politician liberal. ai zice ca si PSD e mai liberal decat PNL…

pus in fata unei dileme cu adevarat existentiale: “ce fac, inghit sau plec?”. bravul nostru blogger se cam face ca ploua. acum e momentul in care ar trebui sa arate ca are… dantura de pit-bull! insa as putea sa fac pariu ca nu o va face. nu acum. poate mai tarziu, poate cand presedintele o mai uita, poate… cand s-o rupe USL-ul, sa aiba si liberalii din nou liber la curaj si atitudine.

nu vreau sa intelegeti din asta cum ca l-as considera pe Cristian Bodea un ins lipsit de caracter. inteleg ca disciplina de partid impune anumite limite, chiar si in materie de exprimare. ceea ce vreau sa spun e ca, inainte de a se da sa muste pe toata lumea, ar fi indicat, chiar si pentru cainii cei rai, sa fie atenti la comanda stapanului… daca le-a placut sa aiba unul. vorbind tot despre caini, am sa aduc in discutie si recentele declaratii ale senatorului PSD Ilie Sarbu, care spunea ca liberalii nu pleaca de la guvernare fiindca “ciolanul e bun”. poate sa se fi cumintit si Bodea fiindca osciorul parlamentar al puterii e mai bun decat unghiile de roase de “independenti”?

una peste alta, ar fi trist sa constatam ca vechiul proverb romanesc despre “cainele <<rau>> care latra si nu musca” este valabil si pentru “bad dog-ii”, americanizati si combativi nevoie mare, doar pe blog si cand sunt singuri in parcare…





situatia e roz!

4 10 2013

situatia e roz!

cum prin tara lucrurile nu stau tocmai bine, cei ce-s la putere, in speta pesedistii, s-au gandit sa schimbe putin perspectiva. lucrarile de reamenajare a sediului PSD Bihor au adus si o nota de inedit in peisajul, altfel destul de tern al politicii locale. de la un capat la altul, holul de acces spre sediul de partid straluceste, de cateva zile, intr-un, de-a dreptul ametitor, roz bombon. unii, mai spurcati de gura, i-au zis “curvesc”. altii, mai blanzi, au fost de parere ca pesedistii au luat spoiala la reducere. era pe cale sa expire, fiindca nimeni nu-i nebun sa dea bani pe asa ceva. altii, si mai hatri, au zis ca, la fel ca si culoarea violet, rozul pesedist “stimuleaza”… ce oare?

nu e o noutate pentru nimeni, se spune demult ca “politica e curva”, insa acum, la PSD Bihor, treaba asta e cat se poate de evidenta! tot atat de evidenta precum gustul indoielnic de care au dat dovada cei ce au comandat lucrarea.

inainte sa supar pe cineva, tin sa precizez ca pe mine unul halul in care arata holul pesedistilor ma amuza. oi fi io bolund, da’ nu pot sa nu trec pe acolo fara sa ma zambesc, chiar si daca-s de unul singur.

altii, cu nervii mai slabi sau cu cine stie polite nerezolvate, au reactionat mult mai rau. au dat “publicitatii” urmatorul “comunicat de presa”. desi e prea dur dupa standardele mele, il adaug aici doar fiindca tine de context.

“Buna iubitilor 😀

Asa-i ca va era dor de mine ? Sunt asa de ocupata insa ca abia mi-am gasit timp sa va scriu cateva randuri ! Cum cu ce ? Zugravesc 😉 Sa vedeti ce culoare minunata de roz turbat mi-am dat la sediul PSD… O minune ! Un roz atat de aprins ca seamana cu doamne iarta-ma bikini mei pe care numa dl. Mang are voie sa-i vada 😛 Railor 😛 Oricum, rozul acesta care incepe inca de pe hol, se continua in inima mia si a d-lui Presedinte, ma face sa vreau mereu la sediul PSD ! 😀 Poate pana la urma o sa pun si un felinar rosu la poarta, mai stii !? 😀 Hai v-am pupat ca ma duc sa mai dau cu roz :))))”

Ana Irefutabila”.





e frig in case, domnule primar!

4 10 2013

Oradea, noaptea de 3 spre 4 octombrie 2013. temperatura in exterior a ajuns la -1 grad. nici in casele oradenilor n-a fost mult mai bine.

desi e frig de cateva zile, reprezentantii CET se fac ca ploua cu soare. ma si intreb, oare toti stabii Oradiei stau la case cu centrala propire? oare primarul Ilie Bolojan, despre care se stie ca locuieste intr-un bloc de langa Piata Mare, dardaie si el in apartamentul sau proletar?

culmea e ca masura asta inteleapta vine tocmai dupa ce multi oradeni au fost legati de CET, printr-o discutabila decizie monopolista a administratiei.

pana la urma ce-mi pasa unde tremura primarul? eu fac cuie sub doua plapume. aseara m-am varat in pat, fiindca in casa nu era de stat. parca m-as fi intors in timp 30 de ani. numai pe vremea lui Ceausescu am mai dardait in halul asta acasa. ma si mir ca nu s-au adunat inca oradenii in fata primariei sa ceara caldura si apa calda. doar le platesc, ce naiba! spritul civic nu se vede, e negru, de nespalare, si a inghetat, de frig.

regie subordonata primariei Oradea, termocentralele ofera servicii mai scumpe si mai proaste ca niciodata. chiar nu ma intereseaza explicatiile: restante, subventii, gaze… pentru cat sunt de scump platite, prestatiile CET sunt execrabile! ei, dar cand vine vorba sa “taie” restantierii, domnii de la CET sunt adevarati zbiri. orice institutie care se respecta, oriunde in lume, este atenta la nevoile clientilor ei, numai la noi termocentrala masoara temperatura din case si zice ca e cea de afara.

nu pot sa inteleg cum e posibil sa te prinda toamna cu tevile p’afara si ca depozitele de carbune sunt aproape goale?

vestea “buna” e ca, nici in zilele ce vin, cartierul Rogerius nu va avea caldura. si, partial, nici apa calda. nici o baie nu poti sa faci, sa te mai incalzesti! la mijloc de octombrie, Termoficarea ne vrea reci de-a binelea si tepeni. in fata acestor grave disfunctiuni ale sistemului dom’ primar tace chitic. nu e Ilie Bolojan omul care sa isi puna cenusa in cap. el isi asuma numai meritele. bun, rau, cum o fi fost el, pe vremea lui Filip asa ceva nu s-a intamplat.

noroc ca, daca e cum zic meteorologii, se va indura Dumnezeu Sfantu’ de noi sa mai incalzeasca vremea, ca de la astia nu ai ce astepta. pe cat de bune le sunt serviciile, pe atat de multa e si responsabilitatea.

in loc de PS. nu am caldura, apa calda vine din cand in cand si totusi factura e la fel de mare luna de luna. sa mor (de frig) daca mai pricep ceva!





H2O OOOOOO!

26 09 2013

am strans ceva curaj ca sa scriu aceste randuri. asta fiindca, nu e mult de atunci, un amic dintre cei de pe fb m-a bestelit nu gluma fiinda am indraznit sa ma plang, in scris si in spatiul virtual, ca trebuie mai intai sa umplu o vana cu apa rece ca sa ma pot si eu bucura de o baie fierbinte. criticul, de buna seama, om cu dare de mana, lasa de inteles ori mie asa mi s-a parut ca m-as calici acolo la cativa leuti. sa-mi fie rusine!

ei bine, d’aia am rabdat luni, am tacut marti, am ridcat din umeri miercuri… dar pana cand tovarase primar, pana cand?!

in orasul a carei administratie este ilustru condusa de primarul Ilie Bolojan, CET-ul isi bate joc de mine. in schimb, eu nu-i dau cu flit companiei. din contra, imi platesc, discplinat, luna de luna, cheltuielile de intretinere.

luni dimineata, la prima ora. apa calda are culoarea cafelei, apa rece e exact la fel, doar paca-i mai groasa. are caimac! curge si curge, o jumatate de ora. nicio modificare la parametrii de culoare. la bani nici nu ma mai gandesc, ca, deh, nu indraznesc, da’ stau si ma uit ca prostu’ in cada plina de mal. tai, in gand de pe lista, dusul, cafeaua, spalatul pe dinti… “macar sa mananc ceva, poate s-o mai limpezi intre timp…”. si vasele, vasele cu ce le spal? asa, dintr-o singura miscare, le-am rezolvat pe toate. aproape. nu ma rabd sa nu-mi arunc totusi niste apa pe ochi si constat ca lichidul colorat si urat mirositor furnizat de la CET, pe bani, are un exceptional efect autobronzant. solar la mine acasa! asta confort! asta oras european! sa civilizatia de ciuda, nu alta.

sa zica lumea ca as avea cine stie ce nostalgii sau poate m-a lovit amnezia, dar parca si in “celalalt regim” se tot schimbau tevi, insa nu era chiar asa.

marti problema s-a rezolvat. nu mai curge apa… de nicio culoare. mai Ilie, sa traiesti si la mai mare!

miercuri seara, asa pe la 11, din nou. niciun strop de apa. nici un picur, asa cat sa te clatesti dupa ce te-ai spalat pe dinti. nici calda, nici rece. nimic! ioc! nula! sa nu te iei de cap? nu. ca nu da bine sa fii contra stapanirii. zici multumesc si taci. sau mai bine taci de la inceput, ca nu cumva sa se interpreteze ca ai fost ironic.

mi-au mai zis unii c-as fi “cu capul”. bine. nu am cu nimeni nimic, in cazul asta era un spirit de gluma pe care nu l-au inteles. ca cap sau fara, civilizatia urbana tot la robinet incepe. da’ cum sa-i spui asta unuia care a crescut cu buda in fundu’ curtii? in disperare de situatie, mi-am clatit gura cu lapte. era singurul lichid din frigider. apoi, toata noaptea, m-am intrebat daca, din cauza asta, numarul bacteriilor din gura nu cumva creste, anuland efectul pastei de dinti?

nu tu spalat, nu tu dormit… acu’ astept cu emotie sezonul rece. la cum merg lucrurile si dupa vestile ingrijoratoare care se tot aud dinspre CET ma gandesc daca nu ar fi bine sa-mi pun o soba si sa incep de pe acum sa adun lemne.

a fost joi dimineata. uraaa! avem apa, cu noroi, rugina si pietris… lichidul de la robinet are o culoare de nu-ti vine sa apropii varful degetului de el. in plus, e si rece. peste tot!

si povestea continua.

eu platesc. 

tot eu ma zgarcesc.

eu sunt cu capul.

si primarul munceste pe rupte… saracul.

“ce oras frumos!”.





cianura din noi

25 09 2013

m-am luat dupa unul de la Gold. am cautat si am urmarit, pe net, mai multe filme despre exploatari aurifere din Noua Zeelanda, Finlanda… jos palaria! daca nu e cumva o iscusita manevra de PR, numai trucaje, ceea ce pot face noile tehnologii in materie de protectie a mediului e cu adevarat impresionant. astia, in tarile sus-amintite, nu polueaza nici cat CET-ul nostru pacatos.

pai, atunci care e problema cu Rosia Montana?

dincolo de faptul ca patru munti vor disparea din atlasul geografic al Romaniei, este neincrederea noastra in “sistem”. coruptia, mana de lucru prost pregatita, dezinteresul, delasarea specifica noua sunt numai o parte din amenintarile cele mai serioase.

cine e de vina? nu Ponta, poate nici Boc, mai degraba Iliescu sau Ceausescu. un lucru mi-e cat se poate de clar, sistemul “de dupa” a fost anume gandit incat noi sa traim pe mai departe intr-un post comunism “cu fata” capitalista. numai la noi revolutia n-a schimbat nimic. a venit la putere esalonul doi. de aceea traim, fara sa stim, intr-o societate post-comunista care, iata!, in sfarsit!, se dovedeste a fi la fel de cruda si falimentara precum comunismul originar.

am senzatia ca aceia care se opun “proiectului Rosia Montana” vor sa spuna ca, de fapt, nu au incredere in stat, in statul roman din zilele noastre,  zdruncinat de coruptie si incompetenta.

cianura a devenit o metafora. otrava cea mai periculoasa curge, de ani buni, in venele statului, in noi, pana la ultimul capilar: administratie, primarii, scoli, spitale… Romania e o societate profund corupta si nimeni nu are curajul sa spuna: “Imparatul e goooool!”. majoritatea angajatilor de la stat sunt corupti, incompetenti sau profund indolenti, au inscris in codul lor genetic vechiul slogan comunist “noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc”. administratia, in esenta ei, este profund si cvasigeneral nereformata.

statul, asa cum arata el astazi, dupa falimetele penibile are multiplelor reforme, ale privatizarilor esuate, ale autostrazilor care duc spre nicaieri… nu poate oferi nicio garantie ca un proiect precum exploatarea aurului de la Rosia Montana nu se va solda cu o uriasa catastrofa ecologica. ne temem ca super-tehnologiile vanturate de Gold vor fi sabotate de coruptie si incompetenta. mie imi e teama ca, asa cum RMGC a facut presiuni pentru a obtine anumite avize, poate lasa de la ea in ceea ce priveste securitatea mediului, pentru a-si spori profitul. imi e teama ca, pentru o mita in $, multi vor inchide ochii atunci cand vom fi otraviti cu buna stiinta. una peste alta, nu Goldu’ pare a fi problema, cat tara. mai precis, administratia ei.

poate tehnologia e buna, dar nu e de noi. nu-i poti da o tableta unui papuas. asa ca, fac apel la cei de la RMGC, lasati-ne in pace! macar pana mai crestem, nu ne tratati ca pe bosimani!

in Romania trebuie sa se intample ceva.

sa ne suim pe varfurile de la Rosia si sa privim in ansamblu.

exploatarea de la Rosia Poieni e o problema. dar, de fapt, avem o problema mult mai mare, mai toxica, stam deasupra unei gropi care e mare cat tara si e o chestiune de ani pana cand vom cadea, cu totii, in ea.

eu zic ca trebuie sa schimbam sistemul.

daca vom invinge de data asta si daca Frank Timis si ai lui isi iau jucariile si pleaca iar noi ne retragem prin cluburi, prin birouri, prin amfiteatre, sali de conferinte, ca niste veterani ce traiesc din gloria unei campanii de toamna, de fapt, am fost infranti.

lupta cu sistemul trebuie sa continue! Guvernul Ponta si USL sunt doar un capitol din aceasta uriasa farsa nationala, letala.

lucrurile trebuie sa inceapa sa se schimbe profund, serios, pe bune! altfel, nu vom fi decat niste invinsi cu fumuri. tot colonie vom fi. daca nu la Rosia Monatana, in alta parte. ecuatia e simpla: un stat, cu cat e mai puternic, cu atat e mai greu de “colonizat”. va mai amintiti ce spunea Sorin Ovidiu Vantu: “intariti-va statul!”. 

o posibila solutie ar fi sa facem ce am facut pentru Rosia Montana zi de zi, la locul de munca, pe strada, in partide, in asociatii civice, la vot. acesta ar fi pasul urmator, logic, obligatoriu si necesar. sa strigam, daca e nevoie, sa fim solidari – in mod obligatoriu si intotdeauna – sa stim, sa intelegem, sa nu ne lasa mintiti si cumparati…

din pacate, Romania are mii, poate zeci de mii de situatii care, intr-un fel sau altul, seamana cu Rosia Montana. pentru fiecare dintre ele trebuie sa dam cate o batalie. trebuie sa facem asta ca sa castigam, cu adevarat, razboiul pentru constiintele noastre si libertatea copiilor nostri.





in sfarsit!

21 09 2013

e important sa salvam Rosia Montana. da, stiu, aceasta afirmatie e deja un loc comun. dar bine ca ne-am apucat, in sfarsit!, sa facem ceva impreuna. bine ca, in sfarsit, avem si noi romanii un proiect comun care sa ne aduca aproape, pentru care sa strigam, sa fluieram, sa iesim din case… sigur, nu suntem chiar toti de aceeasi parte a baricadei, dar e bine ca, in sfarsit, ne-am amintit ca suntem oameni si ca, impreuna, putem mai mult decat separati. cred ca regasirea sentimentului de solidaritate poate fi, in ultima instanta, cel mai important castig al fiecarui participant, indiferent de opiniile sale politice sau de cum se pozitioneaza in “conflictul” capitalism-anticapitalism. poate vor intelege si oameni ca Ilie Bolojan ca societatea civila nu e tocmai o notiune abstracta, din manualul de stiinte politice, si poate vom pricepe si noi, oradenii, ca impreuna putem face ceva si pentru orasul nostru.

da, aici, acasa, mizele pot parea mai mici. un palc de copaci, o mana de maidanezi, cateva sute de lei in plus la incalzire nu par a fi subiecte care sa-i scoata din case pe locuitorii Oradiei. cineva se declara chiar mirat, suparat chiar, ca “ati iesit pentru Rosia Montana si n-ati facut nimic pentru Oradea, pentru voi!”. eu zic ca acest alturism e frumos si cred ca e important ca, in sfarsit, am iesit. reinvatam solidaritatea. poate vom intelege ca se poate si, poate, ne mai vedem, nu?

recunosc, nu ma numar printre protestatarii de fiecare zi dar, de fiecare data cand am fost acolo, am avut placutul sentiment ca fac parte dintr-un grup de oameni care adera la valori postmateriale. uite ca mai sunt pe lumea asta oameni care, in ciuda greutatilor materiale devenite cotidiene, pot sa spere si sa vrea mai mult de la viata si de la societatea in care traiesc. mai sunt romani care nu vor musai pensie de stat si ajutor social dar tin la Romania curata si intreaga. mai exista oameni care cred ca un munte, o vale, o padure… valoreaza mai mult decat scrie in scriptele de inventar de la Resurse Minerale, de la primarie sau de la ocolul silvic. sunt inca din aceia care cred ca poate exista si o alta stare de bine decat cea (iluzorie pana la urma, cred eu) pe care poti sa ti-o cumperi cu bani. pentru ca “aurul nu se poate bea!”. deci, nu e totul pierdut.

e incurajator si reconfortant sa stii ca nu esti singur, ca nu este “tampitul” care isi cauta morile de vant fiindca nu are cu cine se bate, ca sunt si altii care gandesc “altfel”, ca bunul simt mai exista pe undeva. privesti la cei din jur si e imposibil sa nu-i simti aproape. sunt alaturi de tine si sunt fratii tai. cand impartasesti aceleasi idealuri cu cineva nu poti sa nu il iubesti.

am sa mai merg la manifestatiile celor care isi propun sa salveze Rosia Montana. nici nu stiu ce pierd cei care stau in casa, cei care ne simpatizeaza de pe margine. e ca la biserica, nu poti spune ca apartii unei comunitati atata timp cat nu iti hranesti idealurile in comuniune cu aceasta. poate multimea are si asupra noastra un efect nivelator dar e important ca, macar pentru un timp, putem sa renuntam la o particica din noi insine, pentru a fi si mai puternici impreuna. e un fel de sacrificiu pe care trebuie sa stii sa il asumi.

daca nu ar fi existat Rosia Montana trebuia inventata. in primul rand, pentru noi oamenii acestei tari care parea pierduta. in al doilea rand, pentru politicienii ei care, de acum inainte, nu mai au dreptul sa ne ia de prosti si care ar trebui sa invete lectia responsabilitatii. nu poti sa spui una cand esti in opozitie si sa faci, taman pe dos, dupa ce ai ajuns la putere. sau nu ar trebui sa poti face asta fara a ramane nepedepsit. minciuna nu trebuie trecuta cu vederea.

cei ce stau acasa pierd, de fiecare data!, cate putin din toate acestea si mult mai mult decat atat. asa poate sa iti scape intalnirea cu prieteni pe care credeai ca i-ai uitat si care, fiind acolo, iti reamintesc, prin simpla prezenta, ca odinioara impartaseati aceleasi vise. si iata, ce minune, nici tu nici ei nu le-ati uitat! cel putin nu chiar pe toate… din prea mult comfort poti rata bucuria de a apartine unei anumite comunitati, din comoditate te poti instraina de lume si de tine insuti. e pacat sa nu te intorci la lumea aceea, buna si vie, care – ce-i drept prea rar – da totusi semne ca exista. si asta, in sfarsit!, e ceva! ceva mai mult decat nimicul care risca sa creasca in noi fiindca uneori ne complacem in a fi singuri.

ne vedem la Rosia Monatana, oriunde se afla aceasta!