Antonescu al II-lea

29 08 2011

Ion Antonescu a fost “conducătorul” statului. Crin Antonescu ce vrea să ajungă: conducătorul, comandantul, căpitanul…?

Sper să nu mă înţelegeţi greşit, ieşirile autoritare ale preşedintelui jucător mă scot din sărite.  Am scris, de … zeci de ori, că dacă Ion Iliescu şi-ar fi permis să se amestece de atâtea în treburile altor instituţii, atât de des precum a făcut-o Traian Băsescu l-ar fi linşat presa, societatea civilă. Ba, cred că şi Europa l-ar fi pus la index… Ei, dar Băsescu ne-a promis că va fi “preşedinte jucător”. Deci asta şi face. Chiar dacă mie nu-mi place… 

Problema e că nici modelul propus de Crin Antonescu nu e deloc îndepărtat de cel al preşedintelui de astăzi. Oricât l-ar critica şeful PNL pe Traian Băsescu, nu pare să observe că se comportă întocmai ca el.

Că i-au condiţionat lui Sorin Oprescu sprijinul USL de înscrierea în partid nu e un lucru firesc, dar nici tocmai la locul lui.  Asta în măsura în care un liberal mai ţine la libertatea de opţiune a semenilor săi şi la dreptul individului, chiar şi al primarului, de a fi autonom.

Dar să transmiţi unui partid politic că are de ales între a fi la putere până în 2016 sau a trece în opoziţie, eventual de a-şi vedea oamenii în puşcării mi se pare de neacceptat din partea unui liberal. Adică vinde domnul Antonescu blana ursului din pădure, înainte ca românii să se fi dus la urne? Mai rău, se substituie preşedintele PNL justiţiei şi împarte condamnări penale? Şi mai rău, poate un lider politic care se pretinde liberal să ameninţe şi să şantajeze în acest mod?

Poate! Poate dacă îl cheamă Antonescu, Ion Antonescu nicidecum Crin Antonescu!

Advertisements

Actions

Information

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s




%d bloggers like this: