ziaristul android

7 04 2011

Colega mea Cristina Puşcaş a avut curajul de a se răsti la un consilier judeţean al PNL, ba chiar şi la Szabo Odon, eminenţa cenuşie a UDMR Bihor. Impetuoasa jurnalistă era nemulţumită de ambiţia PNL şi UDMR de a sparge, cu orice preţ, Teatrul de Stat din Oradea. „Vă bateţi joc de noi şi distrugeţi teatrul românesc” le-a spus Cristina celor doi politicieni, adăugând: „Ar trebui să vă scuipăm!”.

Nu vreau să spun că, ieşindu-şi din fire, jurnalista nu a greşit. Însă nici nu pot să fiu atât de ipocrit încât să-i judec ieşirea în afara contextului dat, aşa cum au făcut-o Sfinţiile Lor, angajaţii Bihoreanului. Un „clasic” al jurnalismului american spunea că: „Atitudinea corectă a jurnalistului faţă de politician, este cea a căţelului faţă de stâlp”. Cristina a avut atitudine, atitudinea corectă!

Cât de mult a „păcătuit” Cristina? Dacă e să ne luăm după cotele la care a ajuns indignarea veghetorilor la deontologia profesională a jurnalismului, adunaţi toţi sub acoperişul Bihoreanului, Cristina Puşcaş nu ar mai avea ce căuta printre gazetari. Eu înţeleg că, atunci când eşti stipendiat dintr-o afacere ungurească, nu se face să-ţi înjuri „finanţatorii”, dar nici să cazi până acolo încât să uiţi cine eşti nu e deloc frumos. Spun asta fiindcă bihoreii par să fi uitat că, până la urmă, sunt români. Sau nu mai sunt?

Sunt mii de semnături care dovedesc faptul că o mulţime de orădeni gândesc asemeni Cristinei. Da, şi mie mi-e lehamite de abordarea politică a aşa numitei „restructurări a Teatruli de Stat”. Şi mie mi-a venit, încă demult şi de multe ori, nu să-i scuip, ci să-i strâng de gât pe unii politicieni. Şi eu cred că a pune umărul la ruperea Teatrului e un act de trădare naţională. Asta fiindcă mi se pare inacceptabil ca, în nnumele toleranţei, să devenim din ce în ce mai intoleranţi. (Aviz, secesioniştior!)

În fond, cu ce a greşit Cristina ca să fie etichetată drept „precupeaţă isterică”? Şi-a ieşit din fire? I se întâmplă oricui. Că nu vrea să fie sau, mai bine zis, nu poate fi jurnalistul hiperobiectiv pe care l-ar vrea alţii, e problema lor şi nu a ei. Unii nu pot să meargă până acolo încât să devină un android care să scrie după cum a fost „programat”. Unii nu-şi pot schimba opiniile în funcţie de direcţia din care vin bani şi, poate, nici nu vor să se lase spălaţi pe creier, fiindcă aşa le-o cere „corectitudinea politică”. Eu nu cred în obiectivitatea absolută, fiindcă ştiu că acesta este atributul exclusiv al lui Dumnezeu. Nici ei nu cred şi ştiu prea bine asta, dar de ce să nu se folosească de „înaltele principii”, ca să arunce cu noroi?!

Ştiţi care e culmea ironiei? Am motive să presupun că autorul „anonim” al perdafului critic-tovărăşesc, scris la adresa Cristinei, e una şi aceeaşi persoană care, cu doar câţiva ani în urmă, a fost cercetată de procurori fiindcă a îndemnat un bătrânel naiv să spargă geamurile Judecătoriei Oradea. Cât de repede şi cât de multe ne trecem cu vederea. Uităm, judecăm, aruncăm cu pietre… E păcat!

P.S. Ca povestea să fie rotundă trebuie să remarc şi calmul cu care Szabo Odon a stat în faţa ameninţării Cristinei. „Uite”, ar fi spus, „stau aici, scuipaţi-mă!”. Ar fi fost victima perfectă. Tot el ar fi ieşit în câştig. Mare om politic!

Advertisements

Actions

Information

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s




%d bloggers like this: