psd pe unde e?

23 03 2011

deşi e normal în cazul lor, politicienii care mint mă scot din sărite.

când i-am întrebat despre perspectivele alianţei locale a USL, Ioan Mang şi Cornel Popa m-au purtat cu vorba. preşedintele PSD Bihor crede că poate mai mult şi vrea pe cât de mult crede. liderul PNL ştie foarte bine câte prune are în traistă şi acţionează în consecinţă.

cel puţin acum lucrurile sunt clare: Ilie Bolojan va candida pentru funcţia de primar al Oradiei şi Cornel Popa pentru preşedinţia Consiliului Judeţean. aşadar, împărţirea României, pe zone, între PSD şi PNL, pusă la cale în Capitală, se aplică. Bihorul a fost arondat liberalilor.

că-i place, că nu-i place preşedintele PSD va trebui să se mulţumească cu ceea ce-i vor da liberalii, “primii între egalii alianţei locale”. situaţia e însă mai complicată în Bihor. pe lângă PC, în alianţă cu USL mai e şi UDMR, un jucător dur, categoric mai bine plasat pe scena politică locală, mai apropiat liberalilor şi cu un potenţial electoral net superior faţă de cel al pesediştilor bihoreni.

una peste alta, într-o ierarhie ad-hoc, e limpede că PSD vine pe poziţia a treia şi deci nu prea poate ridica pretenţii mai înalte decât un post de vice pe undeva, pe la Consiliu ori la Primăria Oradea. nu e exclus ca şi PC să conteze în această complicată ecuaţie. aliaţi privilegiaţi ai liberalilor, conservatorii ar putea ridica şi ei oarece pretenţii care, cine ştie, s-ar putea împlini, în ciuda senatorului Mang.

unde vreau să ajung? pe val în filială, preşedintele Ioan Mang a fost pus la colţ tocmai de aliaţii săi. după cum arată azi lucrurile senatorul social-democrat ar putea să iasă învins din alegeri, chiar dacă USL va câştiga scrutinele de anul viitor. nu-i o dramă! el s-ar putea alege ministru, pentru vreo câţiva fruntaşi pesedişti se vor găsi locuri căldicele în administraţia locală sau, în cazul cel mai fericit, în “descentralizate”… se scot ei cumva! numai umilinţa de pe blazonul domnului profesor s-ar putea să fie mai greu de uitat.

Advertisements

Actions

Information

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s




%d bloggers like this: