despre ce onoare e vorba?

1 02 2011

uite că a dat dracu’ şi am devenit celebru. mă rog, e un fel de a spune… cineva zicea că celebritatea e o dramă, ceva neplăcut ce ţi se întâmplă când îţi doreşti mai puţin.

s-a ocupat Tokes Laszlo de chestia asta. printr-un comunicat de presă, distribuit la nivel naţional şi chiar internaţional, m-a făcut “vedetă”. chiar mă puteam lipsi de “bucuria” asta!

da, mă judec cu vicepreşedintele Parlamentului European, într-un proces de presă. una la mână că acolo unde domnia sa crede că e mare sculă, politicienii nu dau în judecată ziarişti. politicienii cu adevărat europeni consideră că nu se cade să faci aşa ceva.

cel puţin nu pentru ceva atât de neînsemnat precum articolul care, chipurile, l-a supărat aşa de tare pe fostul episcop de Oradea. în fond nu era vorba decât de o relatare, anecdotică, a felului – aproape întâmplător – în care a ajuns el preot la Timişoara, oraşul unde avea să-l găsească Revoluţia.

mai mult decât atât, l-am întrebat ce crede despre întâmplarea cu pricina şi pe europarlamentarul Tokes Laszlo, dar domnia sa nu a binevoit să îmi răspundă. nu, coboară el la nivelul unui “valah împuţit”! asta însă nu îl înpiedică să spună, în faţa instanţei (!), că eu aş fi un simpatizant al Securităţii şi un nostalgic al regimului Ceauşescu.

şi, până la urmă, tot eu sunt ăla obraznic şi el e cel cu onoarea pătată.

scumpă onoare! 70.000 de lei pretinde Tokes Laszlo.

pentru ce?

câtă onorabilitate poate avea personajul despre care vostul său vicar, Balogh Barnabas, spune că, la un moment dat, a fost cules de prin şanţuri, mort de beat, numai în lenjerie intimă. despre escapadele amoroase ale vicepreşedintelui PE, abia acum ieşite la lumină, ce să mai vorbesc.

încep să cred că între onorabilitate sau mai degrabă lipsa acesteia şi daunele morale pretinse de un reclamant, în procese de presă, există într-adevăr o legătură importantă. suma e cu atât mai mare cu cât onorabilitatea e mai mică. e mult de lucru la reabilitarea imaginii unui astfel de personaj şi e nevoie de bani mulţi nu glumă.

asta e!

Advertisements

Actions

Information

One response

5 02 2011
“Angajatul Securitatii” Laszlo Tokes vrea sa obtina de la un jurnalist oradean ce n-a reusit de la Alison Mutler si Associated Press: Onoarea si 700.000.000 de lei | Ziarişti Online

[…] Pentru a ne edifica asupra audierilor de saptamana trecuta am stat de vorba si cu “inculpatul”, jurnalistul Florin Budea, care se apara singur. Absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti şi al Facultăţii de Jurnalism din Oradea, Florin Budea este nu numai un jurnalist profesionist premiat pentru excelenta in mass media dar si un participant direct la revolutia din decembrie 1989, ca militar in termen, aflat in plin foc al evenimentelor, chiar in Piata Revolutiei. Jurnalistul oradean este dezamagit de faptul ca fostul episcop reformat nu ezita sa se foloseasca de falsuri in acest proces, doar pentru a obtine condamnarea sa si “daunele morale” de 70.000 de lei pe care le solicita – aceeasi suma pe care a pretins-o, fara reusita, si din partea jurnalistei Alison Mutler de la AP. Ziaristul nu intelege nici cum poate un membru al conducerii Parlamentului European, tocmai forul care militeaza pentru apararea libertatii presei in Europa, sa atace un jurnalist intr-un act fara precedent. In Europa “politicienii nu dau în judecată ziarişti”, afirma Budea despre tentativa lui Tokes de a-si repara onoarea. “Politicienii cu adevărat europeni consideră că nu se cade să faci aşa ceva… Despre ce onoare e vorba?”, se intreaba jurnalistul pe blogul sau. […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s




%d bloggers like this: