amar

8 12 2010

Există, indiscutabil, o solidaritate a mediocrităţilor şi, mai departe, a proştilor. Ei au toate motivele să se coalizeze în adevarate bande, fiindcă destinul le-a dat mai puţin. Ceilalţi, aspiranţii la normalitate să le spunem, sunt individualişti, cred cu prea mult orgoliu, că ei pot răzbi şi singuri, prin bun-simţ şi competenţă.

Aiurea! Cei prea “deştepti” ca să caute soluţii la alţii ajung, în cele din urmă, să se izbăvească de unii singuri – în cele mai fericite şi cele mai rare din cazuri – sau mor în singurătate.

Nemernicii şi netrebnicii se solidarizează, coagulează găşti de interese, ţes intrigi sau afaceri la limita legii şi dincolo de orice etică, pun la cale atacuri mişeleşti, cu uşurinţa cu care respiră.

Răzbunarea este cea mai importantă preocupare a lor şi îi dedică toate energiile, de-a dreptul cosmice, pe care sunt în stare să le pună laolaltă.

Este uluitor cum o cauză nobilă nu poate aduna indivizii pe care o mizerie, cât de mică, uneori fără nicio miză, o poate face. Dacă pentru a face bine avem nevoie de motive, răul nu caută argumente, poate şi este practicat pentru “arta” lui şi plăcerea în sine.

Totul pare pierdut. Adeseori îmi amintesc de ce i-a spuns Iuda Mântuitorului, în epocalul film: “Ultima ispită a lui Iisus”. Luându-L de-o parte pe cel ca avea să moară pe cruce pentru mântuirea lumii, trădătorul zice, ca şi cum ar împărtăşi o mare taină: “Te poţi mântui pe tine însuţi, dar nu poţi mântui lumea”.

P.S. Lumea nu vrea să fie mântuită

Advertisements

Actions

Information

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s




%d bloggers like this: